Your eyes

marți, 1 noiembrie 2011

No more!!

Acum cateva zile, circula pe facebook o poza ce sugera faptul ca "o carte se sinucide" atunci cand te uiti la diverse emisiuni de divertisment sau anumite posturi tv, ale caror nume nu le vom da insa acum pentru ca nu e relevant, oricum majoritatea sunt la fel. Noi am am spune insa ca "o carte se sinucide" de fiecare data cand ne uitam la televizor. E trist si o spunem raspicat si din tot sufletul ca ne-am saturat de emisiuni in care tot felul de oameni avizati sau nu, ne anunta zi de zi ca vom muri de foame, ca ne vom pierde locurile de munca, viata, prietenii si tot ceea ce noi sau parintii si bunicii nostri muncesc de o viata intreaga. In paralel, un alt post de televiziune prezinta cu detalii, poze si filmulete un eveniment mega important din viata intima a unor asa zise "vedete" sau ni le arata prezentandu-ne cu nonsalanta achizitiile de mii de euro in materie de genti si pantofi, insa nu le-am vedea niciodata donand acesti bani pentru copii sau batrani aflati in suferinta. Alt post de televiziune ne prezinta un eveniment religios desfasurat zilele acestea, de mare importanta pentru toti crestinii ortodoxi, insa nu uita sa mentioneze faptul ca icoana sfantului canonizat, este de o culoare portocalie asemeni partidului aflat la putere, umbrind astfel munca si credinta tuturor celor adunati la respectivul eveniment, transformandu-l intr-o analiza de text si culoare si politizand pana si acest gen de evenimente, pe care marea majoritate a romanilor le respecta si le intampina cu demnitate si bucurie sufleteasca. Cu mare greu mai gasesti cate un post de televiziune, care mai are ca invitat un Dan Puric sau Andrei Plesu si asta ne intristeaza. Ne intristeaza faptul ca suntem tineri, faptul ca zi de zi  in loc sa vedem la televizor exemple de succes, care sa ne inspire in cariera, in ceea ce vrem sa facem pe viitor; vedem tristete, titluri care mai de care mai socante; vedem vieti distruse si intinse pe "sticla" spre analiza unor persoane total neavizate, pentru ca asta stim sa facem cel mai bine: sa judecam; vedem crime dezbatute in fel si chip de catre persoane care uita ca cei implicati in astfel de evenimente au rude, prieteni, copii care pot vedea astfel de dezbateri si pot ramane marcati de ceea ce vad si aud. Toate astea doar pentru o felie groasa din acest tort numit "rating". Vedem copii abandonati, batrani umiliti, animale chinuite, vedem disperare. Televiziunea iti repeta zilnic ce tara saraca si urata ai, cat de putin esti platit si apreciat de cei din jurul tau, cat de putine optiuni iti ofera. Ajungi sa crezi acest lucru, uitand insa ca oriunde te duci vezi inca talente neexploatate, tineri care dau din aripi incercand sa demonstreze ca si noi "avem talent", vezi oameni care o iau de la capat din orice impas ar fi, vezi batrani care isi duc varsta cu demnitate si care nu asteapta ca altii sa vina sa le ofere tot felul de ajutoare, fara a oferi ceva in schimb chit ca tine de un simplu "multumesc". Ca o legatura cu domeniul nostru, o spunem ca suntem tristi de faptul ca tineri talentati care au intr-adevar ceva de spus in materie de moda, design, arta sau orice alt domeniu, nu au nici o sansa in fata brand-uri-lor straine ale caror sclavi cad cei mai multi dintre noi, pentru ca ne place tot ceea ce are sigla la vedere si faptul ca sunt "din afara". E trist faptul ca vrem sa evoluam copiind, ca vrem sa fim mai buni, imprumutand insa "raul" celor din occident si e trist faptul ca avem timp pentru toate, mai putin pentru "putina tandrete", cum spunea Octavian Paler. Si cand o facem, murim. Din pacate, o postare nu poate schimba gandirea unei natiuni, insa te poate schimba pe tine, cititorule, si te roaga ca atunci cand deschizi televizorul si accepti tot ceea ce el iti ofera, sa te intrebi daca maine vei mai avea timp...

"On and on the rain will say
How fragile we are how fragile we are"


Kisses from 
Us..the pinks!


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu